Emisiune: Intrare Liberă
Realizator: Mirela Nagâț
Post TV: TVR Cultural
Data Emisiei: 13.03.2025
O ediție care are ca premisă constatarea că, paradoxal, azi, într-o epocă a tehnologiei, când comunicăm mai mult ca niciodată, dialogul s-a subțiat, a devenit mai degrabă un monolog, atenția pentru celălalt s-a diminuat. Un periplu prin istoria culturii din Antichitate până azi, când mediul virtual și AI ne-au transformat radical interacțiunea. Cu: politologul Raluca Alexandrescu (conf. univ. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București), scriitorul și eseistul Călin Mihăilescu (prof. univ. la Facultatea de Litere din București), filosofii Cornel Moraru (conf. univ. la Unarte) și Paul Gabriel Sandu (lector univ. la Facultatea de Filosofie) și, via zoom, de la Iași, criticul literar și profesorul universitar Alexandru Călinescu. Sursa de inspirație pentru această discuție: un articol recent publicat în Dilema, de Laurențiu Staicu, profesor la Facultatea de Filosofie – ,,De la conversație la dialog – evoluția dialogului în era tehnologiei”.