Comanda „Urmașii Lui Dionysos”, prima carte despre DJing din România! CLICK AICI!
Filosofia artei și temporalitatea operei de artă.
Două perspective asupra fenomenului timpului.

Teoriile postmoderne ale artei, majoritatea de orientare non-esențialistă, au repus în mijlocul dezbaterilor teoretice actuale problema temoporalității ca fenomen fundamental al înțelegerii artei în genere și a istoriei artei în mod particular. Această problemă însă, are multiple ramificații și poate fi abordată din mai multe perspective teoretice. Toate perspectivele se adună însă în jurul a două ipostaze principale ale temporalității care, după cum încerc să argumentez, nu țin de o distincție teoretică abstractă, ci sunt fenomene concrete, observate încă din cele mai vechi epoci ale gândirii occidentale.

Încă din filosofia greacă, au existat două perspective distincte asupra timpului. Pe de o parte, a existat o perspectivă „cronologică”, care a privit timpul ca un cadru de manifestare a tuturor fenomenelor naturale sau culturale. Pe de altă parte, a existat o perspectivă kairotică, care a luat în considerare timpul ca timp trăit, în care cele trei dimensiuni temporale se determină și se potențează reciproc, fără a rezulta o secvență temporală continuă și uniformă. Prima perspectivă, avea să dea naștere istoriografiei în genere și, în speță, a istoriei artei ca disciplină a cărei fenomen central este timpul în înțeles cronologic. Cea de-a doua perspectivă avea să dea naștere filosofiei artei, înțeleasă ca fenomenologie și hermeneutică a experienței estetice. Punând laolaltă aceste două ipostaze și arătând modul în care ele pot lucra împreuna, credem noi că putem ieși din o serie de impasuri teoretice în care gândirea contemporană despre artă este prinsă.

Rostită la: Universitatea Națională De Arte din București, sala 45.
Adresa: Str. General Constantin Budișteanu, nr. 19, București

 

Universitatea Națională de Arte din București