Comanda „Urmașii Lui Dionysos”, prima carte despre DJing din România! CLICK AICI!

Titlu: Contemplația ca punct de incidență a experienței estetice și religioase

Abstract: Scopul acestui studiu este acela de a investiga legătura dintre experiențele religioase și artistice care stau la baza conceptului creștin de contemplație, așa cum poate fi înțeles din scrierile gânditorului medieval Toma d’Aquino. Miza este aceea de a recupera conceptul de contemplație pentru cercetarea filosofică contemporană, în contextul necesității unei redefiniri a cogniției umane la interfața dintre mediile digitale și tradiționale. Pentru a îndeplini această sarcină, am arătat, pe baza textelor clasice și a exegezei moderne, că, deși conceptele prin care sunt înțelese contemplația religioasă și cea artistică sunt unul și același, experiențele nonjudicative care stau la baza celor două concepte sunt diferite. Pe de o parte, contemplația religioasă este înțeleasă în contextul unei iluminări bruște a intelectului de către „lumina harului divin”. Pe de altă parte, contemplația artistică este legată de experiența depersonalizării artistului în cadrul actului creației. Cu toate acestea, ambele experiențe se bazează pe o noțiune de virtualitate, înțeleasă ca un mod de existență „după putere”, specific entităților spirituale. Teza mea principală este că o reinterpretare a noțiunii de contemplare în contextul virtualității digitale contemporane este necesară pentru a o recupera pentru cercetarea filosofică actuală.

Cuvinte cheie: Toma d’Aquino, contemplare, virtualitate, meontologie, experiență artistică, creație, experiență religioasă, filozofie medievală.

Publicația: Viorel Cernica (coord.), Studii în Hermeneutica Pre-Judicativă și Meontologie, vol. 9, București, Ed. Eikon, 2025

Anul Publicării: 2025