CÂNTECELE DIALECTICII
1. Oracolele lui Apollo

Abstract: În seria de eseuri „Cântecele dialecticii” încerc să arăt modul în care, în adâncurile sale, gândirea filosofică întâlnește mitul și muzica. Pentru a surprinde această întâlnire, trebuie să fim atenți la ceea ce filosofii trec sub tăcere sau doar sugerează mascat în gândurile lor. Mersul gândirii văzut dincolo de conținutul său tematic și de aspectele lui logic-formale are un ritm și o cadență, specifică fiecărui filosof, după care putem judeca autenticitatea unui text. Dincolo de logica unui anumit demers filosofic, există întotdeauna și o armonică, o melodicitate a gândirii care dă acesteia eleganță. Această eleganță este ceea ce ne atrage la o filosofie și ne face să rezonăm cu ea. Nu argumentele complexe și ideile dezbătute sunt cele ce ne conving, ci tocmai simplitatea eleganței ce decurge din cântecul pe care gândirea îl cântă.

În „Cântecele dialecticii” încerc să surprind melodia pe care gândirea o ascunde la diferiți filosofi. De la Platon la Adorno și de la Hegel la Wittgenstein, fiecare gânditor are propria sa partitură la care cântă și pe care o interpretează. Surprinderea ei implică adesea, nu neapărat o cunoaștere intimă a gândirii unui filosof, ci o intuiție simplă, o ochire directă a ceea ce el adesea trece sub tăcere.

Publicația: Convorbiri Literare, Anul CLVII, nr. 2 (350) / Februarie 2025

Anul Publicării: 2025