Platon și atitudinea artistică în filosofie.
Note asupra conceptelor de imitație și model în dialogurile de bătrânețe
Platon a intrat, oarecum pe nedrept, în istoria reflecției filosofice despre artă ca un critic al artelor și al artiștilor. Cu toate acestea, la o lectură mai atentă, poziția lui Platon față de artă nu este critică decât în perioada sa de tinerețe și, chiar și atunci, această afirmație poate fi făcută doar cu anumite precauții. Odată însă cu dialogul Republica, începe să se observe o altă față a filosofului grec, una care se arată din ce în ce mai apropiată, prin atitudine și vocabular, de actul artistic. Atenția cu care analizează actul mimetic în calitate de esență a artelor în dialogul Sofistul, precum și faptul că, în dialogurile de bătrânețe, Platon tinde să înlocuiască termenii săi uzuali pentru noțiunea de „idee” (εἶδος, ἰδέα) cu cel folosit în vremea sa pentru „model artistic” (παράδειγμα), ne arată că filosoful grec – probabil ca urmare a disputelor cu elevul său Aristotel – a început să-și revizuiască atât viziunea despre artă, cât și abordarea filosofiei în general. Teza noastră este aceea că, în dialogurile de bătrânețe, Platon adoptă o atitudine artistică față de filosofie, atitudine ce va fi continuată și de Aristotel în lucrările sale.
Rostită la: Universitatea Națională De Arte din București, sala 45.
Adresa: Str. General Constantin Budișteanu, nr. 19, București