Interpretare și Înțelegere.
Istoria hermeneuticii filosofice ca istorie a înțelegerii de sine a omului

Problemele legate de interpretare și de înțelegerea textelor filosofice este una dintre cele mai vechi probleme la care au meditat gânditorii europeni. Încă de la Platon și Aristotel, s-au avansat teorii privitoare la modurile și logica interpretării realității în genere și, odată cu timpul, din ce în ce mai multe domenii ale cunoașterii au integrat într-un fel sau altul diverse metode de interpretare. Mai întâi teologia, pe urma literatura și istoria și-au asumat de-a lungul istoriei europene statutul de „discipline hermeneutice” și au dezvoltate diverse metode de interpretare a textelor și faptelor istorice fundamentale. La ora actuală însă  se vorbește despre acest subiect nu numai în contextul disciplinelor umaniste, care și-au asumat de ceva vreme statutul de „discipline hermeneutice”, ci și despre o oarecare metodă de interpretare a rezultatelor experimentale sau teoretice ale științelor moderne. Trăim într-o epocă a hermeneuticii și, fiind la început, încă nu cunoaștem cum se cuvine diversele mecansime și metode prin care înțelegerea noastră se poate pune în acord cu realitate.

În acest context, trebuie să ne întrebăm care sunt limitele interpretării și până unde se poate merge cu „forțarea” textului? Cât sens poate fi extras dintr-un text? Există texte „inepuizabile”, care pot fi interpretate la infinit? Putem vorbi despre o înțelegere non-interpretativă a textelor și fenomenelor pe care le citim și le experimentăm? La toate aceste întrebări vor constitui pretextul unei discuții interesante la care vă invit să vă alăturați și care va fi difuzată pe data de 22 Noiembrie, începând cu ora 21.10, la Radio România Actualități, în cadrul emisiunii Acolade.