Creierul uman și miturile sale – Perspective interdisciplinare de analiză

Știința contemporană supune analizei cel mai fascinant organ al corpului omenesc, creierul, din multiple perspective de analiză. Neuroștiințele, filosofia, cibernetica, biologia, etologia, genetica și psihologia cognitică – toate aceste domenii au ceva de spus în ceea ce privește creierul nostru și procesele pe care el le desfășoară. Vă invit timp de 12 săptămâni, începând cu data de 3 aprilie să facem o incursiune săptămânală în lumea creierului nostru și pentru a înlătura câteva mituri și reprezentări eronate pe care toți le avem asupra modului în care mintea noastră funcționează și asupra originii sale.

Rubrica va fi difuzată la Radio România Cultural, în fiecare zi de luni, în cadrul emisiunii Știința în cuvinte potrivite, care-i are ca realizatori pe Corina Negrea și Dan Manolache. Înregistrările emisiunilor vor fi postate pe acest site în fiecare zi de marți.

Episodul 1 - De ce este creierul nostru atât de fascinant? (3 aprilie)

Episodul din data de 3 aprilie pune în discuție motivele pentru care creierul nostru, care cântărește, în medie, în jur de 1,3- 1,4 kg – aproximativ 2% din masa corporală a unei persoane – este un organ atât de fascinant. Această substanță gelatinoasă conține în jur de 73% apă și echilibrul său este unul foarte sensibil. O deshidratare de doar 2% ne afectează în mod semnificativ atât puterea de atenție cât și celelalte facultăți cognitive. O schimbare infimă în chimia creierului, adică în substanțele prezente la un moment sau altul în creierul nostru, poate echivala, la nivelul fenomenologiei conștiinței cu schimbări drastice – de la simpla pierdere a puterii de concentrare, până la halucinații sau chiar pierderea conștiinței.

Înregistrarea completă a emisiunii o găsiți mai jos:

Episodul 2 - Când au început primele studii științifice ale creierului? (10 Aprilie)

 

Episodul din 10 aprilie se oprește asupra istoriei studiului științific al creierului. Chiar dacă, încă din Egiptul Antic, oamenii aveau cunoștiințe de fizionomie a creierului și efectuau unele operații chirurgicale asupra acestuia, abia odată cu venirea secolului XX tehnica ne-a permis să observăm structura lui intimă, adică țesutul neuronal. În acest episod, vom arunca o scurtă privire asupra istoriei premoderne și moderne a diverselor moduri în care omenirea a gândit și studiat creierul uman și animal.

Înregistrarea completă o găsiți mai jos:

Episodul 3 - Modalități moderne de investigare a creierului (24 Aprilie)

Odată cu secolul XX și cu progresele științifice considerabile care au avut loc începând cu prima jumătate a acestuia, oamenii de știință au reușit, în sfârșit, să învingă zidul pus de natură în calea studiului creierului. Odată cu descoperirea razelor X și a tehnicilor de imagerie prin rezonanță magnetică, creierul uman a putut fi, în sfârșit, observat în timpul funcționării sale. În episodul al treilea al seriei privitoare la miturile creierului, vom explora diversele metode moderne de investigare a creierului și principiile pornind de la care acestea sunt făcute.

Înregistrarea completă o găsiți mai jos:

Episodul 4 - Ce nu am învățat în scoală despre creier. Neuronii și celulele gliale (8 Mai)

În manualele școlare este prezentată o viziune veche de peste 100 de ani asupra modului de funcționare al creierului conform căreia toată informația care circulă prin creier este sub forma impulsurilor electrice și este transmisă prin neuroni de-a lungul sinapselor care formează rețelele neuronale.

Cercetând bazele neurologice ale geniului, neurologii contemporani și-au dat seama că această viziune ar putea fi incorectă sau parțială. Dacă toată informația din creier s-ar transmite doar prin neuroni, atunci creativitatea și genialitatea ar fi imposibile. Matematic vorbind, bagajul nostru genetic și posibilitățile transmiterii informației pe cale strict neuronală, sunt prea limitate pentru a permite apariția geniului. In episodul nu numărul 4 al „Creierului uman și miturile sale” vom explora câteva unele dintre elementele uitate ale creierului nostru, anume celulele gliale.

Înregistrarea completă o puteți găsi mai jos:

Episodul 5 - Neocortexul și cele două emisfere cerebrale. Mitul lateralizării funcțiilor cerebrale (15 Mai)

Viziunea generală asupra celor două emisfere cerebrale ce constituie neocortexul, fiecare dintre ele specializate în diferite acțiuni. Conform acesteia,  noi avem o personalitate care se dezvoltă în funcție de emisfera cerebrală predominantă. Artiștii se presupune a folosi mai mult emisfera dreaptă, iar cei înclinați spre științe mai mult emisfera stângă a creierului. În termeni tehnici aceasta se numește „lateralizare funcțională”.

Mitul lateralizării funcționale a creierului este unul vechi cu rădăcini în secolul al XIX-lea, când primii neurologi au observat că lezarea sau deteriorarea unei anumite părți a creierului se traduce la nivel conștient în imposibilitatea de a folosi o anumită funcție cognitivă. Cu toate acestea însă, studiile contemporane arată că, riguros vorbind, nu există o „lateralizare” a funțiilor creierului deoarece majoritatea acestora implică procese ce au loc în ambele emisfere.

Înregistrarea completă o puteți găsi mai jos:

Episodul 6 - Neuroplasticitatea și mitul „creierului matur” (22 Mai)

Înainte ca tehnologia să ne permită să studiem activitatea neuronală în timp real se considera că, la naștere, creierul nostru începe să se dezvolte și că, undeva la sfârșitul adolescenței, dezvoltarea lui atinge punctul de maturitate, urmând ca, după acest punct, schimbările care au loc sunt oarecum negative. Ideea principală din spatele acestei viziuni împrumută însă o reprezentare din sfera altor procese naturale. Gândit ca parte a organismului, creierul atinge maturitatea și îmbătrânește odată cu organismul. Studiile recente arată însă că această viziune este cât se poate de falsă. Chiar și la maturitate, creierul nostru se schimbă structural cu fiecare activitate nouă învățată, trăsătură denumită în termenii neurologiei „neuroplasticitate”. Această proprietate fascinantă a creierului nostru va constitui subiectul de discuție al celui de-al șaselea episod al seriei Creierul uman și miturile sale.

Înregistrarea completă a emisiunii o găsiți mai jos:

Episodul 7 - Funcționalitate și fiziologie – există o hartă funcțională a creierului uman? (29 Mai)

Visul neurologilor din ultimii 100 de ani a fost acela de a înțelege modul în care creierul nostru procesează informațiile pe care le primește de la mediu. Pentru asta, ei au încercat să găsească zonele din creier specializate pentru anumite activități (perceperea limbajului, producerea limbajului, vederea, auzul etc.). Pe urmă s-a presupus că, punând laolaltă toate aceste zone, s-ar putea obține o „hartă funcțională” a creierului care să ne facă să înțelegem modul în care mintea noastră funcționează.

Din păcate, lucrurile nu sunt atât de simple. Descoperind mai multe despre creier neurologii și-au dat seama că desenarea unei hărți riguroase a creierului este imposibilă din cauza caracterului complex și stratificat al multor operații mentale și din cauza faptului că, datorită neuroplasticității, creierul nostru este într-o continuă schimbare.

Înregistrarea completă a emisiunii o găsiți mai jos:

Episodul 8 - Problema minte-corp și emergența conștiinței. Mintea ca epifenomen (5 Iunie)

Problema legăturii dintre minte și corp este o problemă filosofică cu carieră îndelungată, care a fost pusă, în diverse forme, de filosofii din toate timpurile. Acum, odată cu emergența neuroștiințelor, această problemă poate fi abordată și din perspectiva descrierii cantitativ-științifice. Dacă până la începutul anilor 90 nu aveam nici o idee despre mecanismele intime ale creierului, odată cu apariția tehnicilor de imagerie dinamică s-a deschis calea gândirii minții ca epifenomen.

Înregistrarea completă a emisiunii o găsiți mai jos:

Episodul 9 - Sinele și Conștiința. Modele ale emergenței conștiinței ca epifenomen (9 iunie)

Din punct de vedere neurologic, sinele și conștiința sunt două fenomene diferite. Conștiința se referă în mod special la conștiență, la faptul de a putea interacționa în mod divers cu mediul înconjurător, pe când eul este conștiința de sine, adică acel „organ virtual” care face distincția între persoana I și persoana a III-a.

Majoritatea modelelor disponibile arată că sinele nu emerge dintr-un singur loc al creierului, el nu este „produsul” niciunei zone neuronale anume, ci apare întotdeauna în mod stratificat, prin conlucrarea mai multor zone. Cel mai probabil, din punct de vedere neurologic, nu există nici măcar un singur sine, ci mai multe trepte ale sinelui care se combină pentru a crea experiența conștientă pe care o resimțim fiecare.

Înregistrarea completă o puteți asculta mai jos:

Episodul 10 - Conștiință și procese de fundal. Iluzia voinței conștiente (12 Iunie)

Marea majoritate a proceselor neurologice ce constituie conștiința sunt procese inconștiente. Practic, mintea noastră reprezintă doar vârful aisbergului. Este ca și cum întregul nostru univers ar fi o mică insulă în mijlocul unui ocean. Este necesar să fie astfel deoarece, în caz contrar, modelul fenomenal să fie transparent. Din punct de vedere neurologic, chiar și voința conștientă este o iluzie deoarece ea este generată de procese diferite din punct de vedere anatomic. Sunt procese inconștiente declanșate la nivel cerebral cu fracțiuni de secundă înainte ca mintea noastră conștientă să perceapă actul de voință. Cu alte cuvinte, de fiecare dată când ne hotărâm să facem ceva, creierul nostru deja s-a hotărât înaintea noastră.

Înregistrarea completă o puteți asculta mai jos:

Episodul 11 - Rațiune și afectivitate. Iluzia deciziilor raționale (16 Iunie)

Una dintre cele mai importante distincții ale filosofiei din toate timpurile a fost cea dintre rațiune și sensibilitate. Pe urmele acestei distincții s-a făcut și diferențierea între două tipuri de cunoaștere: cunoașterea conceptuală și cunoașterea intuitivă. Deși la nivelul descrierii calitative din interiorul conștiinței această distincție este oarecum întemeiată, din perspectivă neurologică nu există o decizie rațională independentă de afectivitate. Se întâmplă astfel deoarece ceea ce numim „rațiune” și „afectivitate” sunt două fenomene care, la nivel neuronal, au baze diferite. Atunci când luăm o decizie, creierul nostru simulează oarecum voința. Ea apare în mod conștient abia după ce mecanismele neuronale au fost pornite. Cum am spus și în episodul trecut, din punct de vedere neurologic, voința este o emoție care indică niște schimbări fizice, nu cauza acestor schimbări. De aceea, o decizie rațională este, din perspectiva creierului nostru, o contradicție în termeni.

Înregistrarea completă o puteți asculta mai jos:

Episodul 12 - Neuroestetica: o știință a constituirii neuronale a experienței estetice și creativități (19 Iunie)

Arta a fost privită încă din zorii Modernității ca un fenomen opus științei. Dacă știința este cunoaștere rațională și conceptuală, arta trezește în noi cele mai inefabile sentimente. Din perspectivă neurologică însă, cele două nu sunt decât moduri diferite de folosire ale unuia și aceluiași „organ virtual” care este conștiința. Neuroestetica își propune să descrie tocmai corelatele neuronale ale experiențelor noastre estetice. Cu alte cuvinte, ea nu se ocupă de trăirea estetică sau de creativitate așa cum este ea percepută de om în cadrele propriului sine conștient, ci de procesele cerebrale (în mare parte inconștiente) care stau la baza acestei experiențe.

 

 

 

 

 

Episodul 13 - Artistul ca hacker neuronal-operele de artă și supralicitarea „cortexului vizual” (23 Iunie)

În opera lui Semir Zeki, unul dintre părinții neuroesteticii, ne este sugerat faptul că artistul, în mod inconștient și prin metoda încercării și a erorii, caută să găsească modalitățile cele mai facile și rodnice pentru trezi experiențe estetice. Un artist bun se va folosi întotdeauna de resursele interne ale creierului nostru pentru a supraîncărca un anumit circuit neuronal. Prin urmare, artistul este un fel de hacker neuronal  care se foloseste me metodele artei sale pentru a folosi mecanisme neurologice apărute de-a lungul evolutiei in scopul adaptarii la mediu.

Episodul 14 - Legile neurologice ale experienței estetice (26 Iunie)

Am văzut în episodul trecut că artistul folosește în mod inconștient niște trăsături evolutive ale creierului pentru a provoca plăcere privitorului sau, din contră, spaimă, angoasă, scârbă și alte astfel de sentimente. Regula tuturor acestora este că răspunsul creierului este cu atât mai puternic cu cât diferența dintre varianta cotidiană a unui stimul și cea „artistică” este diferită. Cu alte cuvinte, arta oferă „super-stimuli” creierului nostru, la care el răspunde disproporționat. Când avem o experiență estetică autentică circuitele noastre neuronale pur și simplu iau foc. In acest episod vom urmări acele elemente care stau, din punct de vedere neurologic, la baza experienței estetice

Episodul 15 - Omul ca animal muzical – Intricațiile experienței muzicale (30 Iunie)

Muzica este probabil cea mai puțin înțeleasă dintre arte, deși este fundamentală pentru orice cultură. Chiar dacă există culturi care nu manifestă înclinații evidente pentru artele vizuale, nu există nici o cultură care să nu dezvolte o formă sau alta de muzică. Chiar dacă cu toții ascultăm muzică, foarte puțini și-au pus problema cum apare aceasta în creierul nostru și de ce ne place. Deși în aparență sunt simple, ne este încă imposibil să răspundem până la capăt la aceste întrebări. Însuși Darwin considera capacitatea de a percepe muzica drept cea mai misterioasă dintre înzestrările omului și neurologii moderni confirmă acest lucru.