Când vorbim despre „cunoaștere științifică” ne gândim de obicei la marile subiecte care i-au preocupat pe oameni de știință din toate timpurile. Ne gândim la căutarea originii universului și a legilor ascunse ale naturii, dar foarte rar ne gândim la o „știință a vieții de zi cu zi”, care să-și propună să înțeleagă modul în care funcționează creierul omului prins în hățișul propriei sale vieți. Este oare posibilă o astfel de știință? Putem înțelege științific ticurile, reflexele și  obișnuințele noastre? Dezvoltarea în mod exponențial a neurologiei din ultimii 50 de ani, datorată descoperirii unor tehnici de imagerie cerebrală avansate, a făcut ca această știință să fie pe buzele tuturor. De la biologi și chimiști, până la filosofi și esteticieni, toată lumea încearcă să găsească răspunsurile domeniilor lor de cercetare și să dezlege misterele care încă nu au fost dezlegate cu ajutorul neurologiei. Aflați mai multe despre cum au schimbat neuroștiințele toate domeniile științei tradiționale.